11.07.2014 14:44

1 MILION DE DOLARI PENTRU 120 DE MII DE MOLDOVENI

120 de mii de moldoveni vor beneficia de condiții mai bune de trai, datorită implementării a zece proiecte de cooperare intercomunitară cu o valoare totală de 1 milion de dolari americani. Acestea prevăd crearea unor servicii publice locale eficiente ce țin de colectarea și evacuarea deșeurilor, de iluminare stradală, de întreținerea și deszăpezirea drumurilor, de amenajarea teritoriului și reparații capitale, și de alte acțiuni care vor îmbunătăți modul de viață, în special al oamenilor vulnerabili.

Mecanismul de cooperare intercomunitară este un instrument inovativ de administrare a afacerilor publice la nivel local. Aceasta prevede conlucrarea mai multor primării pentru fondarea și operarea unor întreprinderi comune de servicii comunale. Granturile sunt oferite de Programul comun de dezvoltare locală integrată, care contribuie la implementarea reformei de descentralizare prin promovarea autonomiei autorităţilor administraţiei publice locale şi asigurarea accesului tuturor oamenilor, în special al celor vulnerabili, la servicii publice de calitate. Programul este coordonat de Cancelaria de Stat și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu sprijinul financiar al Guvernului Danemarcei. Această cooperare, reprezintă o alternativă viabilă, mai ales pentru primăriile mici, cu mai puțin de 5. 000 de locuitori, care nu au suficiente resurse pentru a presta servicii publice pe cont propriu. Mecanismul de cooperare intercomunitară este o componentă importantă a Strategiei Naționale de Descentralizare, aprobată de Parlamentul Republicii Moldova în aprilie 2012. În Republica Moldova, 86% din localități au mai puțin de 5.000 de locuitori.

Comentarii