28.07.2014 14:18

AGRICULTORII ÎNAINTEAZĂ CERINȚE

Între timp, producătorii de fructe sunt la limita disperării, văzându-și producția putrezind pe câmp, însă nu stau cu mâinile-n sân. Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct” solicită autorităților să întreprindă măsuri urgente pentru a diminua consecinţele embargoului impus de Federația Rusă. În acest sens, reprezentanții asociației au formulat astăzi o listă de cereri și revendicări, care, după cum susțin aceștia, ar trebui să rezolve problemele agricultorilor.

Reprezentanții Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe au cerut autorităților să înceapă de urgență negocierile cu Uniunea Europenă pentru a liberaliza în totalitate exporturile de fructe din Republica Moldova către UE.
De asemenea, ei cer să fie identificate în mod imediat sursele de compensare a pierderilor pe care le vor avea producătorii de fructe drept consecinţă a embargoului.
Tot „Moldova Fruct” solicită construcția cât mai rapidă a Centrului Agro-Alimentar Chişinău care să transmită gratuit pachetul majoritar de acţiuni către organizaţiile reprezentative ale producătorilor agricoli.
Introducerea impozitului unic în agricultură începând cu anul 2015, este o altă rugăminte a producătorilor şi exportatorilor de fructe din țară.
„Moldova Fruct” a expediat lista cu aceste revendicări către președintele țării, președintele Parlamentului, premierului, ministrului Agriculturii, ministrului Economiei, dar și ministrului Afacerilor Externe. Organizația întrunește peste 135 de membri din toate raionale ţării.

Comentarii