10.07.2014 09:54

AȘTEPTĂRI EXAGERATE DE LA FINANȚATORII STRĂINI

Populaţia Moldovei are aşteptări exagerate din partea structurilor financiare internaţionale. Această declarație a fost făcuta de şefa reprezentanţei Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în Republica Moldova, Julia Ott, într-un interviu pentru agenția "Infotag".

Potrivit șefului reprezentanței BERD, majoritatea moldovenilor consideră că structurile internaţionale vor veni în ţară şi le vor rezolva toate problemele, chiar dacă acest lucru nu ține de responsabilitatea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Totodată, Julia Otto a mai precizat că autorităţile moldoveneşti și societatea civilă trebuie să insiste asupra adoptării unor măsuri concrete de control şi responsabilitate, la toate etapele. Iar în cazul în care se vor depista ilegalităţi, cei vinovaţi trebuie sancţionaţi şi chiar amendaţi și demişi din funcţiile pe care le deţin.
În anii de colaborare cu Republica Moldova, BERD a investit în ţară peste 900 de milioane de euro.

Comentarii