03.07.2014 16:09

AUDIT LA CNAM

Comisia mixtă a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină a aprobat spre finanțare proiecte investiționale în sume ce depășesc semnificativ mijloacele financiare ale fondului său de dezvoltare, se arată în raportul Curții de Conturi privind executarea fondurilor CNAM în exercițiul bugetar 2013. Cum explică reprezentanții companiei aceste acțiuni aflați din subiectul care urmează.
Valoarea totală a celor 109 proiecte aprobate spre finanțare se ridică la 327 mil. de lei și depășește resursele financiare disponibile pentru aceste scopuri cu 244,8 mil. de lei. Suma cea mai semnificativă a fost alocată pentru dezvoltarea a două proiecte înaintate de Ministerul Sănătății, costul lor total fiind de circa 60 mil. lei.
Viceministrul Sănătății, Mihail Ciocanu justifică aceste acțiuni prin faptul că anul trecut a fost o situație deosebita în repartizarea banilor din fondul de dezvoltare și că s-au suprapus mai multe proiecte. Astfel, viceministrul a invocat proiectele de construcție a unui bloc operator la Spitalul Clinic Municipal și a unei clădiri pentru Centrul medical de urgență.
Auditorii Curții de Contori au mai notificat că derularea proiectelor investiționale nu a fost monitorizată nici de Comisia mixtă, nici de CNAM. În plus, nu au fost atrași experți de profil care să-și expună părerea asupra situației reale la implementarea lor.

Comentarii