20.09.2016 07:00

Companiile austriece vor să investească în Moldova

Companiile austriece sînt interesate să investească în Republica Moldova.

Acest fapt a fost remarcat de ambasadoarea Austriei în țara noastră, Christine Freilinger, la întrevederea sa cu viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, principalele subiecte ale întrevederii au fost aspectele colaborării comercial-economice dintre Republica Moldova și Austria, precum și posibilitatea inițierii unor proiecte investiționale bilaterale.

În cadrul întrevederii Vitalie Iurcu a menționat eforturile Guvernului Republicii Moldova în vederea creării unui mediu avantajos pentru atragerea investițiilor străine în economia națională, inclusiv prin intermediul diminuării barierelor administrative, asigurării protecției investitorilor, privatizării unui șir de întreprinderi de stat, dezvoltării infrastructurii necesare. „

„Investitorii străini beneficiază de facilități prin intermediul parcurilor industriale și zonelor economice libere, care în ultimul timp au înregistrat un progres considerabil. La fel de important este faptul că Republica Moldova a înregistrat progrese în procesul de armonizare a cadrului juridic național cu legislația Uniunii Europene, precum și în cadrul regimurilor de liber schimb, atît cu Uniunea Europeană, cît și cu țările CSI”, a menționat Vitalie Iurcu.

La rîndul său, Christine Freilinger a reiterat interesul companiilor din Austria în dezvoltarea relațiilor cu țara noastră prin inițierea unor proiecte comune în domeniul pregătirii și instruirii resurselor umane pentru sectorul economic, promovării exporturilor, dezvoltării sectorului turismului în Republica Moldova, etc.

În scopul impulsionării relațiilor bilaterale, familiarizării mai aprofundate cu posibilitățile investiționale ale Republicii Moldova și interacționării cu mediul de afaceri din Austria, Christine Freilinger a invitat conducerea Ministerului Economiei, precum și oamenii de afaceri din țara noastră să participe la panelul de discuții al agenților economici din ambele state, care va avea loc la sfîrșitul lunii octombrie.

La momentul actual, în Republica Moldova funcționează circa 50 de întreprinderi cu capital austriac. În același timp, mediul de afaceri din Austria deține o pondere considerabilă în domeniile asigurări, construcții, sectorul financiar etc. Agenția de dezvoltare a Austriei organizează un șir de cursuri în vederea pregătirii specialiștilor în sectorul construcțiilor, acordînd o atenție sporită la realizarea schimburilor de experiență și schimbului bunelor practici în domeniul respectiv.

Compania austriacă Gebauer&Griller a construit în cadrul Zonei Economice Libere „Bălți” o fabrică specializată în producerea cablurilor electrice și planifică deschiderea celei de a doua întreprinderi. Ca urmare, investiția totală va depăși 50 de miliarde de dolari SUA, iar volumul anual de vînzări – un miliard de lei.

SURSA

Comentarii