30.06.2014 16:01

CRIZA SISTEMULUI BANCAR DIN BULGARIA

Sistemul bancar din Bulgaria primeşte o linie de credit de 2,3 mld. euro de la Comisia Europeană. Suportul financiar vine să sprijine băncile bulgărești care se confruntă cu un atac speculativ şi are un nivel ridicat de lichidităţi comparativ cu alte state.

Sprijinul financiar din partea Comisiei Europene vine după ce vineri, Banca Centrală a Bulgariei a anunțat despre „o încercare de a destabiliza statul” printr-un atac asupra sistemului bancar, după trimiterea de mesaje pe internet în care se afirmă că First Investment Bank (FIB), a treia bancă după mărime din ţară , se află în dificultate financiară. Trimiterea acestor mesaje, pe net şi telefoane portabile, a provocat o stare de panică la Sofia, unde clienţiii preocupaţi au asediat ghişeele acestei bănci.
Poliţia din Bulgaria a reţinut duminică cinci bărbaţi suspectaţi de acest atac informaţional, organizat împotriva sistemului financiar al ţării.
Totodată, autoritățile de la Sofia au făcut un apel către cetăţeni ca să nu intre în panică şi să nu-și retragă economiile în momentul în care luni se vor redeschide băncile, după ce dificultăţile cu care se confruntă două bănci importante au sporit temerile privind stabilitatea financiară a Bulgariei.
Amintim că luna aceasta, Banca Centrală a Bulgariei a decis să intervină şi să preia temporar controlul la Corpbank, a patra mare bancă a ţării, anunţând că va începe discuţiile cu actualii acţionari în legătură cu sprijinirea instituţiei. De asemenea, Ministerul de Finanţe din Bulgaria a avertizat că până în 21 iulie va naţionaliza Corpbank, dacă discuţiile cu acţionarii privind salvarea băncii nu vor avea nici un rezultat.

Comentarii