21.09.2016 06:45

Se instituie un nou tip de inspecție – eficiență energetică a caselor și apartamentelor

La 10 octombrie 2014 a intrat în vogoare Legea privind performanța energetică.

În conformitate cu prevederile legii respective Guvernul, în termen de pînă la 10 octombrie 2015, urma să elaborareze actele normative şi a reglementările tehnice pentru aplicarea prezentei legi.

Și iată că cu mare întîrziere Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcții a elaborat proiectul regulamentului privind inspecția periodică a sistemelor de încălzire din clădiri.

În Nota explicativă la proiect se afirmă, precum că clădirilor din Moldova le revin circa 45% din totalul consumului final de energie. Sectorul construcțiilor are cel mai mare potențial de reducere a consumului de energie şi, estimativ, poate contribui la realizarea unei economii de energie cuprinse între 10 şi 12% din ţinta naţională de 20% către anul 2020. O mare parte din clădirile existente au vechimea cuprinsă între 20-60 ani, caracteristicile termice ale cărora sunt scăzute. Aproximativ 56% din clădiri au fost construite înainte de anul 1975, iar 2% - după anul 2006, cînd a fost aprobat normativul în construcţii privind protecţia termică a clădirilor.

Prin proiectul hotărîrii se propune a institui un nou instrument în domeniul eficienței energetice a clădirilor – inspecția periodică a sistemelor de încălzire din clădiri, care are drept scop determinarea eficienței energetice a sistemelor inspectate şi elaborarea recomandărilor fezabile privind îmbunătățirea eficienței energetice a acestor sisteme. Inspecției periodice vor fi supuse sistemele de încălzire cu o putere nominală utilă mai mare de 20 kW. În dependență de puterea nominală a cazanului și tipul de combustibil utilizat, inspecțiea impusă va fi aplicată în fiecare 2-5 ani. Se presupune că pentru efectuarea inspecțiilor respective vor fi angajați și certificați inspectori specializați. Nu este clar la cine se vor atribui acei inspectori, dat fiind că cu problematica eficienței energetice ar trebui să se ocupe Agenția Eficienței Energetice pe lîngă Ministerul Economiei, iar proiectul respectiv a fost elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcții, fără a preciza apartenența inspectorilor, doar că aceștea vor fi autorizați de Agenția respectivă..

Se presupune că rapoartele cu rezultatele estimărilor se vor pastra timp de 10 ani.

Se afirmă, precum că activitatea inspectărilor sistemelor de încălzire nu necesită cheltuieli bugetare și, prin urmare, în viziunea autorilor proiectului, nu este nevoie de o fundamentare economico-financiară. Afirmație incredibilă și mult posibil negîndită, dat fiind că cheltuieli inevitabil vor fi, iar bugetul public nu poate să suporte asemenea cheltuieli, care vor fi puse pe sama proprietarilor clădirilor/caselor/apartamentelor.

Deci, prin lege s-a decis la un moratoriu asupra controalelor, la o viitoare apropiată lichidare a unor organe cu funcții de control și, concomitent, se propun noi tipuri de controale/inspecții.

SURSA

Comentarii