06.09.2016 13:50

Ce şanse are agricultura ecologică în Moldova

AIPA și-a propus ca în acest an să subvenţioneze agricultura ecologică. Până la acest moment a fost înregistrată doar o cerere de sprijin financiar pentru această măsură. Reprezentații Agenției sunt convinși că numărul solicitărilor vor crește.

Timp de o lună, Agenția de Intervenții şi Plăti pentru Agricultură (AIPA) a recepționat aproximativ 2000 de solicitări pentru finanțarea agriculturii din ţara noastră. În anul 2016, Agenția și-a propus pentru prima dată să susțină şi dezvoltarea agriculturii ecologice, însă până la acest moment a fost depus un singur dosar în valoare de 24,750 lei.

Solicitată de Sputnik Moldova, şefa Direcției Administrare şi Control a AIPA, Lucia Timofti, a declarat că procesul de recepționare a dosarelor continuă, inclusiv pentru cei care practică agricultura ecologică.

“Probabil urmează să fie depuse mai multe dosare. De obicei, cele mai multe dosare sunt înregistrate începând cu luna octombrie. Sunt convinsă că va creşte numărul de solicitanţi care doresc să facă investiții în agricultura ecologică”, a declarant Lucia Timofti.

În 2016, Agenția a deschis sesiunea de primire a cererilor pentru două direcţii noi, care vizează ”Susținerea promovării și dezvoltării agriculturii Ecologice” și ”Serviciile de consultanță şi formare”.

Potrivit regulamentului de subvenționare, cererile de sprijin financiar vor putea fi depuse până la data de 31 octombrie 2016.

SURSA

Comentarii