25.08.2014 14:36

COMERȚUL EXTERN AL MOLDOVEI, DEPĂȘIT DE REEXPORTURI

Comerţul exterior al Republicii Moldova a consemnat în prima jumătate a anului o evoluţie nefavorabilă. Volumul exportului mărfurilor autohtone a scăzut iar reexporturile au sporit. De asemenea, s-a redus şi volumul importurilor. Ca şi în anii precedenţi, topul importatorilor este dominat de companiile de produse energetice iar în clasamentul exportatorilor, un loc important îl ocupă companiile ce activează în regim lohn, scrie publicația ”Economistul”.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în prima jumătate a anului 2014 exporturile de mărfuri au totalizat 1,17 mld. dolari, volum superior celui realizat în perioada similară din anul 2013 cu 3,2%. Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 727,7 mil. dolari, înregistrând o diminuare cu 5,4% faţă de aceiaș perioadă a anului 2013. Reexporturile de mărfuri, însă, s-au majorat cu 21,1%, având o valoare de 444,6 mil. dolari. Tot în prima jumătate a anului,
importurile au totalizat 2,547 mld. dolari, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2013 cu 1,8%. Decalajul considerabil în evoluţia exporturilor şi importurilor a determinat acumularea în ianuarie-iunie 2014 a unui deficit al balanţei comerciale în valoare de 1,375 mld. dolari, cu 82,7 mil. dolari (-5,7%) mai puţin faţă de cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2013. La cele menționate s-a efectuat analiza celor 100 exportatori și importatori pe perioada ianuarie – iunie 2014.

Astfel, conform datelor furnizate de Serviciul Vamal, în clasamentul companiilor care au vândut cel mai mult peste hotare apar nume precum, ,,Vamcomplex’’ SRL , fiind cel mai mare exportator al Republicii Moldova, urmat de compania cu capital german ,,Draexlmaier’’ SRL, care a cedat poziția de lider de anul trecut. O apariţie surpriză în top este compania din sectorul agro-alimentar ,,Agrofloris – Nord’’ SRL, care s-a plasat pe locul trei.

De cealaltă parte, în vârful clasamentului importatorilor rămân a fi tot companiile care aduc pe piață resurse energetice, precum ,,Moldova Gaz’’ SA, care deţine de trei ani consecutiv poziţia de lider și este urmată de compania cu capital rusesc ,,Lukoil-Moldova’’ situată pe locul 2, ,,Petrom-Moldova’’ SA este pe locul 3, ,,Draexlmaier Automotive’’ SRL pe 4, iar ,,Vamcomplex’’ SRL pe locul 5. Economia Moldovei este puţin orientată spre exporturi. Astfel, dezvoltarea insuficientă a unor industrii precum cea constructoare de maşini, de procesare și fasonare a produselor agroalimentare, sau TIC, permite plasarea printre cei mai mari exportatori a companiilor care activează în regim lohn sau cele specializate în prestarea serviciilor.

Comentarii