11.07.2014 14:45

CONSERVE INTERZISE ÎN RUSIA

Războiul comercial dintre RM și FR este în plină desfășurare. Rospotrebnadzor a înaintat pretenţii faţă de mărfurile mai multor întreprinderi specializate în produse conservate din fructe şi legume. Într-un comunicat al instituției din FR, se vorbelște despre plîngerea cetăţenilor de calitatea mărfurilor alimentare, produse în Moldova.

Pretențiile au fost aduse la adresa celor mai mari producători de conserve din țară. Companiile: Alfa-Nistru, Natur Bravo, Coval & Co, Fortuna-Plus
și Sorvest-Agro. Acestea se ocupă cu producerea conservelor din porumb dulce și conservează compot din caise, vişine și prune întregi.
Rospotrebnadzor au invocat faptul că aceşti exportatori "au încălcat cerinţele legislaţiei în privinţa protecţiei drepturilor consumatorilor", care s-au evidenţiat prin "înşelarea consumatorilor despre masa adevărată a mărfii livrate". Totodată, un alt motiv înaintat de instituție ține de încălcărea cerinţelor de marcare a produselor.
Serviciul anunţă că desfăşoară acţiuni de depistare a acestei producţii şi ia măsuri pentru a nu permite comercializarea acesteia pe piaţa din Rusia.
Totodată, amintim că, ieri, Rosselhoznadzor a informat Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor din Republica Moldova că dacă vor depista "obiecte de carantină" în produsele moldovenești, s-ar putea introduce o limitare de export pe teritoriul Rusiei. Acest anunț a venit după ce pe 9 iulie instituția a depistat 17 tone de caise dăunătoare exportate din Republica Moldova.
În același timp, Rusia rămâne principala piață de desfacere pentru produsele conservate din R.Moldova. Statisticile ONU „UN Comtrade” arată că în anul 2013, Moldova a exportat în Rusia 5 000 de tone de mazăre verde conservată în valoare de $4,7 mil. Din totalul exporturilor moldovenești de mazăre verde conservată, 78% au revenit Rusiei.

Comentarii