08.07.2014 12:09

DIN DECEMBRIE VOM SEMNA ELECTRONIC

Semnătura electronica va deveni accesibilă începând din 4 decembrie 2014. Acest lucru se datorează proiectului de lege privind semnătura electronică, care a fost publicat deja în Monitorul Oficial ți va intra în vogoare peste 6 luni.
Legea prevede implementarea semnăturilor electronice de trei tipuri, cu diferite grade de protecție și importanță juridică, în funcție de act. Astfel, semnătura electronică simplă şi cea avansată necalificată vor fi utilizate preponderent în relaţiile dintre agenţii economici, iar semnătura electronică avansată calificată - în interacţiunea dintre autorităţile publice şi populație pentru prestarea diferitor servicii electronice. Precizăm că aplicarea semnăturii digitale și a documentelor electronice face parte din prevederile Acordului de Asociere Moldova-UE cu privire la standartizarea actelor juridice.

Comentarii