02.04.2015 14:38

Europenii luptă cu pungile de plastic !

Un cetățean al Uiniunii Europene va avea permisiunea să utilizeze doar 40 de pungi de plastic pe an. Comisia Europeană pregăteşte o nouă Directivă prin care doreşte să limiteze consumul de pungi de plastic foarte subţiri, folosite pentru ambalarea produselor vrac. În cazul nerespectării acestei norme, europenii vor fi taxați suplimentar.

Autoritățile de la Bruxelles consideră că aceste pungi sunt extrem de toxice pentru mediu și dăunătoare pentru sănătatea omului. Odată că prin descompunere, acestea poluează mările și pot ajunge în hrana oamenilor.
Proiectului de Directivă, prevede că cea mai eficientă metodă de descurajare a consumului de aceste pungi este cel a taxării.
În consecinţă, în cazul în care retailerii sau producătorii de pungi nu decid să lupte cu acest fenomen, taxa va duce implicit la scumpirea produselor, cele mai afectate urmând a fi cele comercializate în vrac.

Potrivit documentului, există varianta înlocuirii plasticului tradiţional cu materiale biodegradabile şi compostabile.
O altă inițiativă este aceea de a obliga vânzătorii să permită consumatorilor să lase la punctul de vânzare orice ambalaj pe care îl consideră inutil.
Potrivit statisticilor, un european utilizează în medie până la 200 de pungi subţiri pe an, multe dintre ele fiind folosite o singură dată. Astfel, în fiecare an, 8 miliarde de pungi de plastic se transformă în gunoi.

Comentarii