27.05.2015 07:28

Exportul de fructe moldovenești în Federația Rusă ar putea fi reluat

Exportul de fructe moldovenești în Federația Rusă ar putea fi reluat. Cel puțin așa reiese din comunicatul autorității fitosanitare, Rosselhoznadzor.

Adjuncta Rosselhoznadzor, Iulia Șvabausken a avut ieri o discuție telefonică cu directorul Agenției Naționale de Siguranță a Alimentelor, Iurie Carp în vederea anulării embargoului pentru fructe. Dialogul s-a desfășurat la insistența părții moldovenești și a fost examinată posibilitatea de livrare a fructelor sâmburoase de sezon - cireșe, prune, nectarine și caise. Potrivit comunicatului, reluarea importului este posibil, însă experţii de la Rosselihoznadzor trebuie să facă cunoştinţă cu activitatea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor și cu mecanismul de certificare a producţiei pentru export. Termenul inspecţiei Rosselihoznadzor urmează să fi stabilit. Până atunci însă, agenția moldovenească de profil trebuie să prezinte materialele privind producția de anumite tipuri de produse alimentare vegetale, precum și rezultatele sistemului de monitorizare a zonelor fitosanitare de cultivare în ultimii trei ani.

Livrările de fructe din Republica Moldova au fost interzise în vara anului 2014. Motivul invocat de Moscova au fost încălcările privind calitatea producţiei livrate.

Comentarii