09.09.2014 14:38

FACEBOOK-UL A DEVENIT O SURSĂ PROFITABILĂ DE BANI

Atunci când Mark Zuckerberg începea să codeze în dormitorul său de la Harvard reţeaua socială care avea să schimbe lumea, puţini şi-ar fi închipuit că în mai puţin de zece ani toată acea tehnologie urma să încapă pe un ecran de 11 centimetri.

Însă Facebook a reuşit să se adapteze schimbărilor şi să se apropie tot mai tare de ceea ce Eduardo Saverin, unul dintre cofondatori, şi-a imaginat încă din prima zi. Saverin îşi imagina ceva extrem de simplu: o maşină de făcut bani, informează money.ro.

Diferenţele de viziune dintre el şi Zuckerberg au reprezentat şi motivul pentru care Saverin a părăsit compania, în urma unei poveşti ce a făcut înconjurul lumii. Şi chiar dacă Zuckerberg a avut în minte imaginea unei reţele sociale nealterate de mesaje publicitare sau orice formă de advertising, presiunea investitorilor şi a celorlalte părţi interesate a fost prea puternică, iar Facebook a luat, în ultimii ani, acelaşi drum pe care toate ideile de succes îl iau: drumul către monetizare.

Studiul „Publicitatea pe Facebook: Pasul următor pentru branduri“, realizat de eMarketer, detaliază cum cei din industria de advertising vor fi influenţaţi de ultimele schimbări introduse de reţeaua socială. Până de curând, ideea generală era că reţelele sociale reprezintă mediul ideal pentru crearea de brand awareness şi mai puţin pentru conversia utilizatorilor în clienţi.

Cei de la Facebook şi-au concentrat însă eforturile pentru a-i ajuta pe cei care au ca scop vânzările, lăsând mai puţine opţiuni pentru companiile care foloseau reţeaua socială pentru a-şi dezvolta brandul şi pentru a crea interacţiune cu publicul.

Companiile se gândesc în continuare la Facebook ca locul unde pot sta de vorbă cu potenţialii clienţi, însă reţeaua încearcă acum să se prezinte altfel“, spune Debra Aho Williamson, analist la eMarketer.

Facebook şi-a schimbat politica, însă pentru unele companii e destul de greu să urmeze exemplul.“

Facebook a raportat pentru trimestrul al doilea din 2014 venituri de 2,9 miliarde de dolari, reprezentând o creştere anuală de 61%. Profitul s-a dublat, ajungând la 791 milioane de dolari.

Comentarii