11.07.2014 12:44

FONDURI EXTERNE, RATATE

În ultimii 15 ani, țara noastră a ratat fonduri externe în mărime de un miliard de lei, se arată în raportul de audit al managementului datoriei publice pe anul 2013, al Curții de Conturi. Conform, datelor prezentate de Curtea de Conturi, numai în 2013, în Moldova nu au mai ajuns 58 milioane de lei.

Potrivit unui raport, prezentat de Curtea de Conturi, la sfârşitul anului precedent, soldul datoriei de stat externe se cifra la 16,84 miliarde de lei, incluzând 96 de împrumuturi. Din acestea, banii acordaţi în cadrul a 29 de împrumuturi nu au fost valorificaţi integral, iar sumele anulate de partenerii externi au depăşit un miliard de lei. Auditorii denotă, principala cauză, pentru care banii nu au mai ajuns în ţară, a fost neîndeplinirea unor condiţii contractuale de către beneficiari. Iar un alt impediment l-a constituit nevalorificarea banilor în termen. De cea laltă parte însă, tot ei susțin că nevalorificarea împrumuturilor externe este condiţionată de neobţinerea în termen a diferitor autorizaţii, cum ar fi certificatele de urbanism, deficienţele sistemului de achiziţii publice, dar şi tergiversarea procesului de informare si sensibilizare a potenţialilor beneficiari.
Cea mai mare sumă ratată vreodată de autorităţile de la Chişinău a fost de 277 mil. de lei. Tranşa a fost anulată de Banca Mondială (BM), în 2003, în cadrul Programului de Eradicare a Sărăciei. Suma anulată constituia 66% din totalul creditului prevăzut.
Problema absorbţiei fondurilor europene este foarte actuală şi pentru ţările din regiune, cum ar fi România, care, după şapte ani de când a aderat la Uniunea Europeană este codaşă la absorbţia de fonduri europene, cu un nivel de absorbţie de 34% în 2013, potrivit unui raport al Companiei de Consultanţă KPMG.

Comentarii