15.10.2014 09:42

GATA CU TRANSFERURILE ILEGALE! UE A ÎNCHIEAT UN ACORD DE COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE

Statele Uniunii Europene vor colabora mai intens pentru a combate evaziunea fiscală. În acest sens, miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au încheiat un acord privind combaterea evaziunii fiscale. Astfel, din 2017 acordul va aduce standardele blocului comunitar la nivelul reglementărilor mondiale, notează Mediafax.

Acordul extinde o lege actuală, cunoscută ca Directiva pentru Cooperare Administrativă, potrivit căreia statele membre fac schimb de informaţii referitoare la veniturile obţinute la locul de muncă, indemnizaţiile directorilor, asigurările de viaţă, pensii şi proprietăţi, care acoperă toate formele de venituri financiare, inclusiv dividende şi dobânzi.


Odată intrată în vigoare, legea va aduce Uniunea Europeană la nivelul unui standard convenit de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), care prevede schimbul automat de informaţii între ţări şi jurisdicţii, astfel ca identificarea celor care eludează fiscul prin mutarea banilor în străinătate să fie mai uşoară.


Regulile OCDE vor intra în vigoare în 2017, cu toate că unele ţări, între care Elveţia, au anunţat că nu vor începe schimbul de date până în 2018.


Piotrivit sursei, noua lege din UE are rolul să asigure că ţările membre fac schimb de informaţii între ele la nivelul la care s-au angajat să o facă cu Statele Unite, în cadrul Foreign Account Tax Compliance Act.

Comentarii