03.02.2015 09:08

Grecia a propus planul de restructurare a DATORIEI

Noul Guvern elen a prezentat luni planul de restructurare a datoriei țării, a anunțat ministrul de finanțe al Greciei, Janis Varufakis, într-un interviu pentru Financial Times, citat de Rbc.ru.

Potrivit ministrului grec de finanțe, Grecia nu va mai cere anularea datoriei externe, care se ridică actualmente la 315 miliarde de €. Cel mai probabil, țara va solicita emiterea de noi obligațiuni cu scadență nelimitată. Unele, indexate în raport cu creșterea economică, menite să înlocuiască creditul european, iar altele, vor înlocui obligațiunile BCE.
Duminică, după discuțiile cu omologul său francez, ministrul grec de finante nu a exclus faptul că Grecia ar putea solicita noi tranșe de împrumut.
Amintim că anterior, Banca Centrală Europeană a declarat că nu va susține anularea sau restructurarea datoriei Greciei, cancelarul german Angela Merkel a exclus anularea datoriei de stat a Greciei, iar Ministrul de finanțe britanic George Osborne a avertizat după o întâlnire cu noul ministru de finanţe grec, că situaţia tensionată dintre Grecia şi zona euro în privinţa datoriilor statului elen reprezintă „un risc uriaş" pentru economia globală.

Comentarii