30.12.2014 12:31

În 2014, românii au atras cele mai mici FONDURI din UE

Din cauza corupţiei şi a slabei capacităţi a administraţiei, România a atras doar jumătate din fondurile structurale, de departe fiind cea mai proastă situaţie din toată Uniunea Europeană. În 2014, statul Român a beneficiat doar de 10,4 miliarde de euro din fonduri europene pentru avansuri și rambursări, notează Agerpres.

Potrivit rezultatelor prezentate de de postul de televiziune Euronews, România este statul membru al Comisiei Europene cu cel mai mic grad de absorbţie a sumelor aferente exerciţiului financiar din momentul integrării în UE, de doar 53,9%. După români, urmează alte două state intrate în Uniune mai târziu, Slovacia şi Cehia, dar care se pot lăuda totuşi cu un grad de absorbţie mai mare de 56,3%, respectiv 61,3%.

După ele, postul european de televiziune plasează însă unul dintre "veteranii" Uniunii Europene, statul italian, care a reuşit să cheltuiască doar 61,9% din cele 28 de miliarde de euro alocate în exerciţiul financiar 2007-2013.

Menționăm că, la finalul lui 2014, au fost trimise spre decontare, la Bruxelles, facturi care reprezintă peste 50% din suma alocată României. Sumele totale intrate în România, atât pentru avansuri, cât și pentru rambursări, se ridică la 10,4 miliarde de euro. Pentru 2015, Românii au aprobat deja 3 programe operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate și accesul la Asistență Tehnică.

Comentarii