25.06.2014 16:14

ÎNTOVĂRĂȘIRILE POMICOLE ÎN ATENȚIA AUTORITĂȚILOR

Întovărășirile pomicole au bătut alarma. Acestea au cerut schimbarea statutului din asociație pomicolă în localități în cadrul ședinței publice cu vice-președintelle Parlamentului, Oleg Bodrug. Totodată, au avut loc dezbateri între autoritățile locale, membrii structurilor pomicole și reprezentanții parlamentului în vederea realizării unui proiect de lege care ar duce la soluționarea problemelor existente în acest domeniu. Care sunt acestea și cum vor fi soluționate , aflați în materialul ce urmează.

Asiciațiile pomicole sunt niște structuri care au fost create în perioada sovietică şi conform statutului pe care îl aveau, acestea nu făceau parte din nicio localitate. Proprietarii acestor terenuri erau în drept să-și construiască o căsuță care l-ar ajuta să îngrijească de livadă. Astăzi acestea au devenit adevărate localități, însă cu același statut de întovărășire pomicolă. Astfel, localnicii nu dispun de vize de reşedinţă, centru medical, primărie şi chiar cimitir. Aceștia sunt nevoiţi să achite în vistieria statului impozite, bani pentru gazificare, electrificare şi reparaţia drumurilor la un preţ mult mai mare decât cetăţenii care trăiesc într-o localitate tipică. Membrii asociațiilor pomicole prezenți la ședință susțin că au fost dați uitării și nu pot conta nici măcar pe ajutorul autorităților locale din localitățile vecine.

Precizăm că în cadrul ședinței publice de astăzi au fost anunțate instituțiile care vor forma grupul responsabil pentru soluționarea problemelor asociațiilor pomicole. Grupul va fi format din 11 persoane, reprezentanții a Parlamentului, a Guvernului, a Ministerului Mediului, a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale precum și a Administrației Publice Locale. Vice-președintele Parlamentului susține că rezolvarea acestor probleme a devenit un obiectiv prioritar.

Astăzi,în Republica Moldova pot fi numărate circa 600 mii de întovărășiri pomicole.

Comentarii