08.09.2016 13:00

Calmîc a discutat extinderea cooperării Moldovei cu China

Vicepremierul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a discutat în cadrul vizitei sale în China posibilitățile stabilirii unei cooperări între zonele economice libere și parcurile industriale din Moldova și provincia Guizhou, precum și eventualitatea lansării proiectelor investiționale bilaterale.

Potrivit comunicatului Ministerului Economiei, el a discutat aceste chestiuni cu conducerea zonelor economice libere din această provincie chineză, relatează NOI.md.

În cadrul discuțiilor interlocutorii au efectuat un schimb de experiență privind activitatea zonelor economice libere și parcurilor industriale din ambele țări, ușurarea procedurilor de gestiune și facilitarea comerțului prin intermediul zonelor și parcurilor menționate.

În acest context, ministrul Economiei le-a prezentat partenerilor chinezi posibilitățile, înlesnirile fiscale și platformele industriale oferite de Moldova prin intermediul zonelor economice libere și parcurilor industriale companiilor interesate în inițierea proiectelor investiționale etc.

Referindu-se la dezvoltarea relațiilor de parteneriat bilaterale, Octavian Calmîc a menționat că în prezent există toate premizele pentru inițierea unei cooperării durabile între zone cu înlesnirile fiscale din ambele țări, pentru valorificarea eficientă a regimurilor de comerț oferite țării noastre atît de Acordul de asociere și Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), cît și Acordul privind comerțul liber cu țările CSI.

După cum s-a comunicat anterior, Octavian Calmîc efectuează o vizită de lucru în China în perioada 8-10 septembrie. El va discuta cu autoritățile chineze dezvoltarea relațiilor economice între RM și RPC. Programul vizitei prevede un șir de întrevederi bilaterale ale vicepremierului Octavian Calmîc cu conducerea Guvernului Chinei, Ministerului Comerțului acestei țări, a provinciei Guizhou, precum și cu un șir de companii chineze care activează în domeniul energeticii, IT, construcțiilor și agriculturii, interesate în realizarea proiectelor investiționale în Moldova.

În China Calmîc va participa la lucrările celei de-a VI-a Expoziții Internaționale a Băuturilor Alcoolice, organizate de Ministerul Comerțului al RPC, în comun cu Guvernul provinciei Guizhou, precum și la Summitul mondial al producătorilor de vin.

În timpul acestor manifestații Octavian Calmîc va prezenta țara noastră, climatul ei investițional, precum și oportunitățile oferite Moldovei în cadrul Acordului de asociere cu UE.

SURSA

Comentarii