18.09.2014 14:20

„LIVADA MOLDOVEI” - PROIECT DE MILIOANE

„Livada Moldovei” este un proiect nou, care va atrage investiţii în economie şi va crea locuri de muncă. Lansarea acestui proiect a fost anunțată de către vicepreședintele Băncii Europene de Investiţii, Wilhelm Molterer, şi şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, care împreună cu premierul Iurie Leancă au vizitat o livadă de mere din satul Zăicana, Criuleni.

Proiectul „Livada Moldovei” va fi finațat de către Banca Europeană de Investiții, care prevede un împrumut de 120 de milioane de euro, acordat pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii din sectorul horticol. Totodată, banii vor fi investiţii în tehnologii şi echipamente, dar și oferirea asistenţei instituţiilor responsabile de certificarea, testarea şi acreditarea produselor. De asemenea, se va pune accent pe calitatea educaţiei de profil, marketing și promovarea pe noi pieţe de desfacere. O inovaţie a proiectului „Livada Moldovei” este că acesta va fi disponibil şi prin intermediul companiilor de leasing.
Vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii a declarat că BEI oferă această asistenţă pentru un sector-cheie al economiei Republicii Moldova.

Proiectul vine într-o perioadă importantă pentru agricultorii moldoveni, inclusiv în contextul restricţiilor la exporturi pe piaţa din Est, dar şi a deschiderii pieţei europene pentru produsele moldoveneşti, consideră premierul Iurie Leancă.

Proiectul va fi pus în aplicare prin intermediul Ministerului Finanţelor şi cel al Agriculturii. Contribuţia BEI va constitui 300 de milioane de euro. Proiectul va fi finanţat şi prin fonduri proprii de la beneficiarii finali, împrumuturi de la băncile comerciale locale şi eventual, subvenţii de la diverşi donatori, inclusiv Comisia Europeană, prin Facilitatea de investiţii pentru vecinătate.

Comentarii