22.07.2014 11:37

LUPTĂ ÎMPOTRIVA CONTRABANDEI CU ȚIGĂRI

Autoritățile vamale din Republica Moldova și Direcția Generală a Vămilor din România întreprind acțiuni comune de combatere a traficului ilicit cu țigări. Începând de astăzi vor fi intensificate controalele vamale, cu ajutorul unor tehnici moderne de management al riscurilor de control nedistructiv și al echipelor de control cu ajutorul câinilor. De asemenea, au fost stabilite centrele naționale de coordonare și schimb de informații operative între cele două autorități vamale,se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al serviciului vamal al Moldovei.

Comentarii