05.08.2016 13:05

Mercedes-Benz anunţă vânzări record pentru luna iulie

Mercedes-Benz, divizia de lux a grupului auto german Daimler, a raportat vineri o creştere de 9,4% a livrărilor sale în iulie, datorită majorării cererii în toate regiunile.

Mercedes a vândut 163.770 autoturisme în iulie, o cifră record pentru această lună, datorită unui avans de 26,2% în China, de 6,2% în Europa şi de 3,6% în SUA.

Cele mai bine vândute modele Mercedes-Benz în iulie au fost E-Class Saloon şi Estate. Vânzările de SUV-uri Mercedes-Benz au crescut luna trecută cu 43,6%, la nivelul record de 56.297 unităţi.

Şi în primele şapte luni din acest an s-a înregistrat o creştere a livrărilor de 11,7%, la nivelul record de 1.170.389 unităţi. În perioada ianuarie-iulie 2016, vânzările Mercedes au crescut cu 32% în China şi cu 12,3% în Europa.

În primul semestru din 2016, Mercedes-Benz şi-a majorat avansul faţă de rivalul BMW, ceea ce îi permite să se apropie de obiectivul său strategic de a recâştiga poziţia de cel mai mare producător de automobile de lux, pentru prima dată după 2005.

În primele şase luni ale acestui an, livrările BMW au crescut cu 5,8%, până la 986.557 de autoturisme, comparativ cu un avans de 12%, până la 1 milion de autoturisme pentru Mercedes-Benz. La jumătatea anului, BMW era devansat de Mercedes-Benz, cu 20.262 vehicule. Pe locul al treilea se situează Audi, divizia de lux a Volkswagen AG, ale cărei livrări au crescut cu 5,6%, până la 953.200 de autoturisme.

SURSA

Comentarii