22.08.2014 15:36

"MOLDOVA FRUCT", ÎNGRIJORATĂ DE SITUAȚIA PRODUCĂTORILOR

„Moldova Fruct” se arată îngrijorată de situația în care se află pomicultorii, după embargoul impus de Rusia. Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe a anunțat convocarea adunării generale extraordinare pentru ziua de mîine, cu scopul de a identifica noi soluții, în depășirea situațiiei dificile.

Reprezentanții asociației susțin că introducerea de către Federația Rusă a embargoului la importul fructelor moldovenești va avea consecințe negative asupra ramurii pomicole. Tot ei constată că eforturile Guvernului în diminuarea consecințelor embargoului sunt întârziate, fragmentate, incoerente și lasă mult loc pentru interpretări.

La ședința de miercuri a Guvernului, ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, a declarat că în raioanele de nord a țării se atestă grupuri de persoane care destabilizează situația și informează fermierii că Guvernul nu își va onora obligațiile pivind compensațiile. Pe de altă parte, premierul Iurie Leancă a declarat că deja au fost identificate resursele necesare, iar în curând Parlamentul va adopta o decizie în acest sens.
Membrii Asociației „Moldova Fruct” produc și exportă peste 80 mii tone de fructe anual și dispun de capacităţi frigorifice de peste 56 mii de tone.

Comentarii