12.09.2014 09:15

MOLDOVENII VOR BENEFICIA DE UN PARC AGROINDUSTRIAL LA IAȘI

Agricultorii moldoveni şi ucraineni vor avea la Iaşi un Parc Agroindustrial. Acesta își va desfășura activitatea pe o suprafață de două hectare, iar investițiile totale se ridică la 4,3 milioane de euro, scrie Ziarul Financiar. Pe linga un incubator de afaceri, parcul va fi un intermediar între oamenii de afaceri din Romania și țările vecine.

În comuna Leţcani din județul Iaşi, România, va fi construit un parc agroindustrial, cu o suprafaţă de circa două hectare, destinat producătorilor agricoli din judeţul Iaşi, dar şi celor din Republica Moldova şi Ucraina.


Investiţia totală se ridică la 4,3 milioane de euro, dintre care 2,8 milioane sunt din fonduri europene, scrie Ziarul Financiar. Potrivit sursei, miercuri a fost semnat şi contractul de execuţie a lucrărilor. Parcul agroindustrial de la Leţcani va fi construit pe o suprafaţă de două hectare puse la dispoziţie de Consiliul Local şi va cuprinde un spaţiu de producţie principal cu linii de procesare şi zonă de desfacere şi prezentare, precum şi un centru de suport pentru afaceri. Beneficiarii proiectului sunt 331 de producători agricoli şi 30 de firme din industria alimentară din judeţul Iaşi, 84 de producători şi firme din raionul Ungheni și 87 de producători din regiunea Vinnitsa, Ucraina.
Amintim că, deşi autorităţile promit încă de prin 2010 că la Chişinău va fi creat un Centru Agroalimentar , proiectul rămâne deocamdată doar pe hârtie din lipsă de bani, investiţiile ajungând la peste 60 milioane de euro, potrivit ministrului Agriculturii și Industriei prelucrătoare, Vasile Bumacov.

Comentarii