17.07.2014 11:33

MUNCA CU ZIUA, REGLEMENTATĂ DE LEGE

Munca persoanelor angajate cu ziua va fi reglementată prin lege. Cabinetul de Miniștri a aprobat un proiect de lege în acest sens, care prevede noi reguli pentru persoanele ce angajează zilieri. Proiectul stabileşte drepturile şi obligaţiile beneficiarilor şi persoanelor ce prestează activităţi necalificate cu caracter ocazional sau sezonier, în derogare de la Codul Muncii.

Potrivit proiectului de lege, durata activităţii ocazionale, executate de un muncitor cu ziua este de minimum o zi şi nu trebuie să depăşească 90 de zile într-un an calendaristic pentru acelaşi beneficiar. Totodată, legea obligă angajatorul să achite plata pentru lucrările efectuate la sfârşitul fiecărei zile de muncă sau la sfârşitul săptămânii, conform înţelegerii dintre beneficiar şi ziler. Iar nivelul remuneraţiei trebuie să nu fie mai mic decât minimul garantat al salariului în sectorul real pe oră şi să nu depăşească 150% din cuantumul salariului mediu lunar prognozat pe economie, aprobat anual de Guvern.
Potrivit ministrului Municii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, documentul își propune să diminueze fenomenul de folosire informală a forţei de muncă şi de a asigura respectarea drepturilor persoanelor care îndeplinesc activităţi cu caracter ocazional sau sezonier în Republica Moldova. Conform aceluiaș proiect, beneficiarii trebuie să asigure zilierii cu echipament individual de protecţie, iar în cazul unor accidente de muncă, aceştea urmează să acţioneze în conformitate cu Legea securităţii şi sănătăţii în muncă. De cealaltă parte, Inspectoratul de Stat al Muncii şi organele de control financiar vor monitoriza respectarea legii, iar în cazul constatării încălcărilor, vor fi aplicate sancţiuni conform Codului Contravenţional şi Codului Fiscal. Proiectul de lege urmează să fie examinat şi aprobat de Parlament.

Comentarii