02.11.2016 10:01

A fost stabilită data ședinței Comisiei interguvernamentale moldo-ruse

Prima ședință a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică, după o pauză dempatru ani, va avea loc în perioada 28-29 noiembrie la Moscova.

Informația a fost anunțată de viceministrul Economiei Vitalie Iurcu în timpul audierilor în Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană pe subiectul cooperării Republicii Moldova în cadrul CSI.

Potrivit oficialului, la această ședință a Comisiei interguvernamentale urmează să fie semnat Planul de acțiuni privind dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre Moldova și Rusia pe anii 2016-2017, care a fost elaborat anterior de experții celor două țări în cadrul ședințelor de la Moscova și Chișinău.

Vitalie Iurcu și-a exprimat speranța că documentul va prevedea eliminarea barierelor tarifare introduse de Rusia în privința a 19 poziții tarifare ale producției moldovenești, căreia anterior îi revenea 85% din volumul total al exportului moldovenesc pe piața rusă.

Viceministrul Economiei a menționat că anterior premierul Pavel Filip i-a trimis un mesaj președintelui rus Vladimir Putin, în care i-a solicitat să revadă opinia față de cele 19 poziții tarifare ale producției moldovenești (produse din fructe și legume, producție vinicolă, carne etc.). Șeful Executivului de la Chișinău a solicitat, de asemenea, anularea interdicției la tranzitarea producției moldovenești prin teritoriul Rusiei în terțe țări pentru asigurarea accesului ei pe piețele din Kazahstan și Kîrgîzstan.

Vitalie Iurcu a menționat importanța reluării dialogului cu partenerii din Rusia pentru identificarea soluțiilor pentru problemele existente, inclusiv excluderea barierelor tarifare și netarifare în comerțul bilateral.

SURSA

Comentarii