29.10.2014 13:48

NEGOCIERILE CONTINUĂ LA BRUXELLES! RUSIA ȘI UCRAINA, ÎN CAUTAREA UNUI ACORD PRIVIND LIVRAREA GAZELOR

La Bruxelles are loc, astăzi, o nouă rundă de negocieri ruso-ucrainiene pe tema livrărilor de gaze ruseşti către Ucraina. Cele două părţi vor fi reprezentate de miniştrii energiei. Uniunea Europeană are rol de mediator şi va fi reprezentată de comisarul pentru energie Gunther Oettinger. Noua rundă de negocieri are loc după eşecul de săptămâna trecută, când nu s-a ajuns la un acord între Ucraina şi Rusia în problema livrărilor de gaze şi a plăţilor pe care Kievul trebuie să le facă Moscovei.

Amintim că Ucraina a cerut europenilor să o împrumute suplimentar cu două miliarde de euro, sumă cerută de către Rusia până la sfârşitul lunii octombrie, pentru a relua livrările de gaze suspendate în luna iunie. În acest context, Bruxelles-ul a promis autorităţilor de la Kiev un sprijin financiar pe termen mediu de 11 miliarde de euro, cea mai mare parte din această sumă constituind-o împrumuturile subvenţionate.

Germania susţine solicitările Ucrainei, dar există câteva state care s-au opus. Rusia cere, de altfel, ca Uniunea Europeană să garanteze într-o anumită formulă respectarea obligaţiilor de plată pe care şi le-a asumat Kievul. Potrivit comisarului european pentru Energie, părţile au convenit anterior că preţul gazelor ruseşti pentru Ucraina va fi de 385 de dolari pentru o mie de metri cubi. Condiţia este, însă, ca tot consumul să fie plătit în avans.

Comentarii