02.09.2014 13:04

NOI LICENȚE PENTRU OPERATORII DE TELEFONIE MOBILĂ

Tarifele la serviciile operatorilor de telefonie mobilă și trafic de date se vor reduce, după ce companiile Orange Moldova, Moldcell și Moldtelecom au obținut licențe. Acest anunț a fost făcut astăzi de către directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, Grigore Varanița. În afara de aceasta, accesul la noile unde le va permite operatorilor să-și diminueze cheltuielile. Astfel, în viziunea Agenției vor avea de câștigat utilizatorii de rând.

Conform ANRCETI, după ce a fost introdus serviciul de portabilitate a numerelor, deja se simte reducerea tarifelor. Acum operatorii de telefonie mobilă se vor dezvolta în baza pieței de internet mobil. Conform estimărilor preliminare, în următorii cinci ani, traficul datelor transmise prin intermediul rețelei mobile, se va ridica de 10 ori.

În luna august curent, ANRCETI a oferit pentru trei operatori, Orange Moldova, Moldcell și Moldtelecom, opt licențe pentru acordarea serviciilor de telefonie mobile. Costurile acestora ajungeau la 62,5 milioane de euro. Noile licențe vor fi puse în aplicare din noiembrie curent și vor fi valabile timp de 15 ani.

Comentarii