03.09.2014 14:49

PARADOXUL APRECIERII VALUTEI ELVEȚIENE

Situația de criză pe plan geopolitic, în special, situația tensionată din Ucraina, i-au determinat pe investitorii de pe piețele financiare internaționale să se orienteze către valuta, care este considerată una dintre cele mai sigure valute din lume. Astfel, francul elvețian a atins maximul ultimilor aproape doi ani pe piața Forex. Francul Elvețian, însă este Moneda căreia aprecierea îi face mari probleme, scrie money.ro

Aprecierea francului elvețian are două mari efecte negative pentru economie. În primul rând, afectează exporturile țării, în condițiile în care mărfurile sunt vândute pe euro sau dolari, iar salariații sunt plătiți în franci. În al doilea rând, țara devine astfel o destinație turistică tot mai scumpă, numărul vizitatorilor fiind în scădere. „O cauză a acestei recente performanțe este din nou Ucraina. Teama de escaladare a conflictului i-a mânat pe investitori către refugii sigure, unul dintre acestea fiind considerată moneda elvețiană”, afirmă specialiștii Raiffeisen, într-un raport săptămânal. Raportat la euro, francul elvețian s-a apreciat cu doar 1%, într-o lună. Cursul valutar pentru paritatea euro-franc elvețian a crescut de la 1,207 la 1,22 pentru decembrie, pe piața Forex.
Un alt motiv pentru întărirea francului este politica monetară a Băncii Centrale Europene, care se menține în continuare expansivă. Atâta timp cât BCE își menține această politică, francul elvețian nu riscă să se devalorizeze, spun cercetătorii Raiffeisen.

Comentarii