24.09.2016 07:30

Parlamentul a aprobat Acordul de finanţare a Proiectului de reforme în administrarea fiscală

Parlamentul a aprobat vineri în prima şi a doua lectură proiectul Acordului de creditare cu Banca Internaţională de Reconstrucţii şi Dezvoltare (BIRD) pentru realizarea în Moldova a Proiectului de modernizare a administrării fiscale (TAMP).

Potrivit reporterului agenţiei INFOTAG de la Parlament, pentru realizarea proiectului, Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare acordă Moldovei finanţare în valoare de 7,42 mil. dolari Mărimea împrumutului de la BIRD constituie 15,58 mil. dolari.

Prezentînd proiectul, şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), Sergiu Puşcuţă, a spus că proiectul este prevăzut pe un termen de cinci ani, pînă la 31 decembrie 2021. Scopul acestuia este de a moderniza procesul de administrare fiscală în RM, făcîndu-l transparent şi eficient şi reducînd povara asupra businessului.

În Acordul cu BIRD există o prevedere, potrivit căreia, dacă în procesul de desfăşurare a licitaţiilor Moldova va reuşi să economisească o parte din bani, atunci ea are dreptul de a redirecţiona aceste resurse spre finanţarea proiectului de modernizare a administrării fiscale.

Şeful IFPS a atras atenţia la continuitatea proiectului, menţionînd că acesta nu depinde de procesele politice din ţară şi nu trebuie să fie supus schimbărilor în cazul în care guvernul sau parlamentul vor fi schimbaţi.

Deputaţii s-au interest, cum IFPS a cheltuit grantul în mărime de 300 mii dolari, al cărui scop, de asemenea, era legat de reforme în administrarea fiscală.

Puşcuţă a spus că Serviciul Fiscal a folosit grantul în cadrul proiectului Pre-TAMP, destinat pentru studierea situaţiei reale în administrarea fiscală a Moldovei, lucru necesar pentru obţinerea finanţării externe şi a împrumutului de la BIRD.

SURSA

Comentarii