20.10.2014 12:30

PROBLEMA COMPENSAȚIILOR PENTRU AGRICULTORI NU A FOST REZOLVATĂ. ALEXANDRU SLUSARI COMENTEAZĂ SITUAȚIA

Foto: moldova.org

Între timp, preşedintele Uniunii Republicane a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „Uniagroprotect”, Alexandru Slusari, susține că problema compensațiilor pentru producătorii moldoveni care au avut de suferit de pe urma embargoului rusesc, care în pofida multiplilor promisiuni ale Guvernului așa și nu a fost rezolvată, scrie NOI.MD

Potrivit lui Slusari, „ministrul Agriculturii a propus două varinate de repartizare a compensațiilor. Conform primei variante, agricultorii vor primi 1,5 lei pentru 1 kg de mere și 1,2 lei pentru 1 kg de prune. Însă banii îi vor primi doar cei care au depus primii cererea respectivă. Potrivit celei de-a doua varinate, toți producătorii vor primi câte un leu pentru 1 kg de fructe, iar cei 50 de bani rămași vor fi achitați prin luna februarie, când va ajunge asistența financiară promisă de Banca Mondială”, a menționat preşedintele „Uniagroprotect”.

Însă „Fermierii trebuie să achite creditele și alte datorii, să procure cele necesare pentru următorul an deja acum și nu în februarie, având în vedere birocratismul Băncii Mondiale. Totodată, ce garanții sunt că actuala coaliție de la guvernare va rămâne la putere, iar Bumacov își va păstra fotoliul de ministru?! Cui vom cere atunci socoteală? Cum se respectă la noi succesiunea angajamentelor știm foarte bine. Noi i-am amintit ministrului că volumul de mere preconizate pentru procesare (60 mii de tone) pentru care urmau să fie achitate compensații a fost prea mic, după cum am și prognozat, or, cifra a depășit chiar și cele 100 de mii tone promise de noi. Acum noi cerem Guvernului să găsească cele 50-60 de milioane de lei care nu ajung și să se achite cu fermierii”, a subliniat expertul.

„Situația în nordul țării este foarte tensionată, fiind încinsă suplimentar și de unii politicieni. I-aș sugera Guvernului să achite integral banii promiși maximum pînă la 5 noiembrie. Astfel, vor fi calmate spiritele și nu se va ajunge pînă la acțiuni de protest în masă”, a mai atenționat Slusari.

Comentarii