03.09.2014 12:32

PROGRESE ÎN COMPETITIVITATEA ECONOMICĂ A ȚĂRII

Republica Moldova încă stă slab la capitolul dezvoltării afacerilor, deși a înregistrat o creștere cu 7 poziții comparativ cu anul trecut. Potrivit unui raport global al competitivității economice, țara noastră este plasată pe locul 82 dintre cele 144 de țări evaluate din punct de vedere economic, locul întâi revenindui Elveției. Conform raportului, există multe probleme ce împedică atragerea investițiilor directe în țară, însă cea mai mare ar fi incertitudinea de viitor a Republicii Moldova ca stat. Scopul acestui raport este să indentifice punctele slabe ale economiei țării dar și factorii cheie care ar asigura o creștere a competivității economice față de alte state.

În clasamentul general al raportului global al competitivității economice, Elveția ca și în anul trecut ocupă primul loc, devansând Singapore cu o poziție. Statele Unite ale Americii ocupă locul trei, urmată fiind de Finlanda. De altfel, observăm că economiile din grupul statelor G7 continuă să domine în clasamentul mondial și s-au poziționat printre primele 10 locuri. Bulgaria și România sunt poziționate pe locul 54 și respectiv 59. Țara noastră în acest raport ocupă poziția 82. Între statele balcanice, țări candidate pentru aderare la UE, Serbia și Albania înregistrează poziții mai modeste decât Republica Moldova. Partener la elaborarea raportului pentru țara noastră, rectorul ASEM a punctat necesitatea acestuia pentru dezvoltarea investițiilor.

Clasamentul demonstrează evoluția economiei statului nostru față de anii precedenți.

Raportul global al competitivității, reprezintă cea mai complexă și prestigioasă evaluare a economiilor statelor lumii, lansată la Geneva de Forumul Economic Mondial. Responsabil de elaborarea raportului pentru țara noastră este ASEM, care este și partener oficial al proiectului din 2010. La sondajul naţional din anul 2014 au participat 127 întreprinderi din toate regiunile de dezvoltare a ţârii, care reprezintă cele mai importante sectoare ale economiei naţionale.

Comentarii