28.11.2016 10:35

Qatar Airways ar putea opera zboruri de pe aeroportul din Chișinău

Compania Qatar Airways ar putea lansa începând cu 2017 o cursă aeriană directă între Doha și Chișinău.

Subiectul a fost abordat în cadrul întrevederii directorului Autorității Aeronautice Civile din Republica Moldova, Radu Bezniuc, și omologul său din Qatar, Abdullah bin Nasser Turki Al-Subaey.

Întrevederea a avut loc cu ocazia semnării Acordului privind serviciile aeriene între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul statului Qatar.

Interlocutorii au remarcat că, odată cu semnarea Acordului menționat, a fost creată baza juridică pentru operarea curselor regulate dintre cele două state, oportunitate care trebuie valorificată cât mai curând.

Abdullah bin Nasser Turki Al-Subaey a afirmat că autoritățile aeronautice din Qatar vor încuraja compania aeriană națională Qatar Airways să lanseze zborurile directe spre Chișinău deja pe parcursul anului 2017, menționând că aceasta va contribui la întărirea relaţiilor economice şi sociale dintre statele noastre.

Qatar Airways, linia aeriană națională a statului Qatar, este una dintre cele mai dinamice companii aeriene, având una dintre cele mai tinere flote din lume. După cca 20 ani de funcționare, Qatar Airways are o flota formată din 190 de aeronave, care deservesc peste 150 de destinații pe șase continente.

SURSA

Comentarii