10.11.2016 11:30

Ratingul majorării şi căderii preţurilor în octombrie

În luna octombrie 2016 inflaţia în Moldova a constituit 1,3%, iar de la începutul anului – 0,6%, ţinînd cont că în lunile de vară în ţară s-a atestat deflaţie, adică diminuarea nivelului preţurilor.

Datele au fost oferite de Biroul Naţional de Statistică (BNS), care a menţionat că inflaţia anuală, pentru ultimele 12 luni din octombrie 2015 pînă în octombrie 2016, a constituit 2,5%.

Potrivit BNS, preţurile medii de consum în octombrie 2016 s-au majorat cu 1,3%, în comparaţie cu luna precedentă, pe fundalul creşterii preţurilor la produse alimentare – cu 2,4%, majorării preţurilor la mărfurile nealimentare – cu 0,6%, precum şi a ridicării tarifelor la serviciile prestate – cu 0,5%.

Conform statisticii oficiale, în luna octombrie 2016 s-a înregistrat o creştere mai semnificativă a preţurilor la fructe de livadă sîmburoase – cu 27,4%, ouă de găină – cu 21,4%, legume proaspete – cu 19,2%. În special, vinete – de 2 ori, tomate – cu 59,8%, pepeni verzi şi pepeni galbeni – cu 51,7%, dovlecei – cu 46,4%, castraveţi – cu 27,0%, usturoi – cu 22,7%, ardei dulci şi gogoşari – cu 12,4%, morcovi – cu 7%. Costul cartofilor s-a majorat cu 6,4%, al slăninii neprelucrate – cu 5,5%, untului ţărănesc – cu 2,8%, laptelui integral – cu 1,4%, brînzei de vaci – cu 1,2%.

Totodată, în perioada de raportare au fost înregistrate unele scăderi ale preţurilor la citrice – cu 14,6%, fructe exotice – cu 11,4%, varză proaspătă – cu 9,7%, fructe de livadă sămînţoase – cu 3,4%, crupe – cu 1,3%, ceapă uscată – cu 1%, făină de grîu – cu 0,3%.

Printre mărfurile nealimentare în octombrie 2016 s-a atestat majorarea preţurilor la combustibili – cu 1,7%. În special: gazul lichefiat ambalat în butelii – cu 4,4%, lemne pentru foc – cu 2%, carburanţi – cu 1,2%. Preţurile la scurte pentru bărbaţi şi copii – cu 5,6% şi, respectiv, 5,1%. Costul cizmelor, ghetelor de iarnă pentru bărbaţi, femei şi copii s-a majorat, respectiv, cu 4,8%, 4,3% şi 2,1%. Paltoanele pentru copii şi femei s-au scumpit, respectiv, cu 4,5% şi 3,3%. Preţurile la dispozitivele medicale s-au majorat cu 1,5%, ciorapi şi şosete pentru bărbaţi – cu 1,1%, ţigări – cu 2,8%.

Concomitent, au fost înregistrate reduceri de preţuri la obiecte sanitare şi de igienă – cu 2,4%, medicamente – cu 1,7%, televizoare, maşini de cusut, frigidere şi congelatoare, autoturisme, motociclete, biciclete, aparate pentru prelucrarea informaţiei, aparate de aer condiţionat, ventilatoare – de la 0,1% pînă la 1,3%.

Pentru serviciile prestate populaţiei în luna octombrie 2016 a fost înregistrată majorarea tarifelor medii lunare la energia termică livrată consumatorilor din mun. Chişinău pentru o gigacalorie (Gcal) – cu 8,2%, plata serviciilor pentru munca retribuită în gospodării – cu 7,8%, repararea apartamentelor – cu 2,6%, serviciile medicale cu plată – cu 0,8%.

În acelaşi timp, în perioada de raport au scăzut preţurile la serviciile transportului feroviar de pasageri – cu 1,2%, serviciile de turism peste hotarele ţării şi serviciile hoteliere – cu cîte 1,1%. Serviciile transportului aerian de pasageri s-au ieftinit cu 0,9%, serviciile pentru întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe – cu 0,7%.

SURSA

Comentarii