04.10.2016 14:20

Relansarea economică a Moldovei va întârzia încă mult timp

Relansarea economică va întârzia încă mult timp. Ceea ce s-a întâmplat în anii 2014-2015 va fi resimțit încă o perioadă lungă de timp.

Situația este gravă în principalele sectoare economice ca urmare a ratării reformelor economice, care trebuiau realizate în ultimii ani. Este concluzia Economic Outlook, prezentat astăzi la IDIS Viitorul.

”Situația din economia moldovenească se va redresa când va exista stabilitate politică și economică, iar reformele vor fi realizate cu elan și vor fi susținute de politicieni. În rezultat, comunitatea de afaceri va simți efectele benefice ale reformelor. O situație dezastruoasă este în regiuni unde există disparități economice foarte mari și probleme legate de exodul oamenilor”, e de părere directorul de programe IDIS Viitorul, Viorel Chivriga.

În ceea ce privește relațiile cu partenerii de dezvoltare, expertul susține că sunt primele semnale de relansare a dialogului, iar pe partea ce ține de ajutoare se văd schimbări pozitive, dar mai avem mult de lucru până la solidificarea relației. „Vom plăti pentru greșelile pe care le-au comis politicienii”.

”Prognozele de la început de an s-au adeverit pe deplin. Economia reală nu a generat nici un factor inflaționist. La momentul actual s-a finalizat majorarea tarifelor la energie termică, dar modificările operate nu vor fi de natură să schimbe situația generală, astfel inflația pentru 2016 nu va depăși valoarea de 2%, situându-se mai curând în jurul valorii de 1,7%. Factorul cheie în stabilitatea prețurilor este și va fi în 2016 cursul valutar, evoluția căruia are componente ce se supun dificil predictibilității. Anticipăm o stabilitate a preturilor datorate în mare măsură perioadei electorale de la sfârșit de toamnă”, a explicat Sergiu Gaibu, unul din autorii Economic Outlook.

Pentru anul 2016, experții IDIS Viitorul prognozează o inflație de 1,7%, un curs de 20 de lei pentru un dolar american și de 22,2 lei pentru un euro. Producția agricolă va înregistra un avans de 7%, iar comerțul cu amănuntul va crește cu 2,5%. În același timp, exporturile se vor comprima cu 9%, iar importurile cu 5%.







SURSA

Comentarii