16.07.2014 09:48

PRODUCĂTORII ROMÂNI DE GAZ NATURAL, OBLIGAȚI SĂ EXPORTE GAZ ÎN MOLDOVA

România îşi obligă producătorii de gaz natural să exporte gaze în Republica Moldova. Țara vecină, și-a asumat obligația de a exporta gaze naturale pe pieţele concurenţiale, inclusiv în Republica Moldova. Un ordin în acest sens a fost emis, ieri de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie a României.

Potrivit ordinului ANRE, începând cu 15 iulie curent, producătorii şi furnizorii de gaze naturale sunt obligaţi să îşi vândă pe bursă cel puţin 20 la sută din producţie. Decizia a fost vine luând în calcul şi angajamentele asumate de România de a exporta gaze naturale în Republica Moldova în perioada rece a anului.
Amintim că România şi Republica Moldova construiesc gazoductul Iaşi-Ungheni, cu o capacitate de până la 2 miliarde metri cubi pe an, aproape dublu faţă de nivelul actual al importurilor de gaze ruseşti ale ţării noastre.
Lucrările de construcţie a gazoductului au demarat la finele lui august anul trecut, iar primele livrări sunt estimate să aibă loc în jurul datei de 25 august, după ce partea moldovenească va finaliza lucrările. Menționăm că pe teritoriul României lucrărilede construcție a gazoductului au fost deja finalizate.
Gazoductul va avea lungimea de 43 de kilometri şi va conecta rețelele de gaze ale României cu cele din Republica Moldova. Investiția depășește 26 milioane de euro, dintre care şapte milioane provin din fonduri europene.

Comentarii