23.06.2014 12:04

SPANIA REDUCE IMPOZITELE

Spania reduce impozitele pentru companii şi populaţie. Guvernul spaniol a anunţat reduceri semnificative până în 2016 la impozitele plătite atât de agenții economici, cât și de persoane fizice.

Potrivit publicaţiei americane, Wall Street Journal rata de impozitare pentru companii va coborî de la 30% în prezent la 25% până în 2016. Iar pentru persoanele care câştigă peste 300.000 de euro pe an, impozitul va fi redus de la 52%, unul dintre cele mai mari din Europa, pana la 45%.
De asemenea, cei care au uhn vecnit de pana la 12.450 de euro pe an vor plăti în 2016 un impozit de 19%, faţă de 24,75% în prezent.
Oficialii spanioli afirmă că economia ţării creşte suficient de puternic astfel încât încasările din impozite să crească chiar dacă scad cotele de impunere.
Fondul Monetar Internaţional arăta în luna mai că economia Spaniei, care a ieşit din recesiune în vara anului trecut şi ar urma să crească potrivit estimărilor cu 1,2% în acest an, a depăşit perioada critică şi are spaţiul necesar pentru a reduce impozitul pentru companii.

Comentarii