15.09.2016 03:20

Start sezonului de cules mere. Roada ar putea fi cu 20% mai mică decât în 2015

Forfotă în livezile din ţară. Agricultorii au dat startul sezonului de cules mere.

Fermierii și reprezentanții Ministerului Agriculturii spun, însă, că, din cauza grindinei și a îngheţurilor din această primăvară, recolta va fi mai mică decât cea de anul trecut. Intemperiile au afectat șapte raioane, iar cel mai mult au avut de suferit plantaţiile din nordul ţării.

Mai exact, este vorba despre Briceni şi Edineţ. Autorităţile sunt rezervate în ceea ce priveşte roada de mere din acest an, dar prognozează că fermierii vor culege cu peste 20 la sută mai puţin decât anul trecut. Astfel, de pe cele 55 de mii de hectare de livezi de măr, ar putea să fie recoltate aproximativ 250 de mii de tone de fructe. Situaţia este ceva mai optimistă în raioanele din sudul ţării, unde agricultorii speră să aibă o roadă mai bună decât cea din 2015.

Pentru a strânge fructele de pe cele 38 de hectare de meri roditori pe care le are Victor Rovenco din satul Olănești, raionul Ștefan Vodă, muncesc 70 de oameni. Aceştia au cules deja 700 de tone de mere "Gala", iar acum a venit rândul celor din soiul "Golden delicios".

Fermierul mai deţine o livadă de meri, acoperită cu plasă antigrindină şi dotată cu sistem de irigare prin picurare. Aici, productivitatea este cu 30 la sută mai mare decât în livada obişnuită, iar fructele sunt mai ecologice, întrucât sunt tratate mai rar împotriva dăunătorilor.

"Obținem o recoltă mai calitativă, datorită faptului că soarele nu afectează fructele și nu primesc arsuri de soare. Da, temperatura față de livada unde nu e acoperită e cu 2-3 grade mai mică. Totodată și dăunătorii nu se răspândesc așa de mult", a spus fermierul din satul Olăneşti, Ştefan Vodă, Victor Rovenco.

Agricultorul speră să obțină o recoltă de 1.600 de tone de mere, însă este puţin probabil că moldovenii vor reuşi să guste din acestea. Doar două procente vor rămâne pe piaţa internă. Restul fructelor vor ajunge peste hotare.

"Noi preconizăm roada să o vindem, să o dăm toată la export, majoritatea să o vindem în Federația Rusă. Anul acesta sperăm să obținem un preț minim de 6-7 lei", a zis fermierul din satul Olăneşti, Ştefan Vodă, Victor Rovenco.

În aceste zile, o echipă a Serviciului Federal rus pentru Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară efectuează o inspecţie în Moldova. Specialiştii vor vizita livezile din ţară pentru a decide dacă fructele noastre sunt inofensive şi pot fi, din nou, exportate pe piaţa rusă. Autorităţile de la Moscova au instituit embargo în vara anului 2014.

SURSA

Comentarii