20.06.2014 11:33

SUPORTUL FINANCIAR DIN PARTEA UE: IMPACT ASUPRA BUNĂSTĂRII POPULAȚIEI

Semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană precum și instituirea Zonei de Liber Schimb va avea un impact direct asupra bunăstării populaţiei. “Anume competitivitatea sporită este obiectivul, atingerea căruia ne va scoate din lumea a treia”, a declarat viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, în cadrul întrunireii de la Bălți a celui de-al III-a Forum UE-Moldova.

Potrivit oficialului investiţiile directe în economie și sporirea competitivității întreprinderilor autohtone prin facilitarea accesului la finanțare, va conduce la dezvoltatea întreprinderilor și la crearea noilor locuri de muncă cu salarii mai bune.
Tot aici ministrului Economiei consideră, că acţiunile planificate vor necesita suport financiar din partea UE, precum și un schimb de know-how cu Republica Moldova. În acest sens, UE a sprijinit Republica Moldova încă de la lansarea negocierilor în cadrul Programului Comprehensiv de Consolidare Instituțională, alocând finanţări în valoare de 41 mln. euro în perioada 2011-2013. Aceste eforturi au fost parte a unui pachet de asistență din cadrul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat, în valoare de 273 mln. euro pentru aceeași perioadă. Următoarea asistență destinată implementării acordului este planificată în noul Instrument european de vecinătate pentru 2014-2020.
În cadrul Forului a fost semnat acordul moldo-german de asistenţă pentru dezvoltare în care, Germania va oferi Moldovei 15 mln de euro pentru dezvoltarea mai multor proiecte commune.

Comentarii