29.10.2014 15:45

TRANZITAREA GAZULUI RUS PRIN UCRAINA S-A REDUS

Tranzitarea prin Ucraina a gazelor naturale ruseşti destinate Europei s-a redus de două ori în luna septembrie a acestui an, iar pe parcursul ultimilor nouă luni ale anului curent, tranzitarea a fost redusă cu aproape 20%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Biroului de presă al Ministerului Energiei din Ucraina.

În luna septembrie 2014, tranzitarea gazelor naturale ruseşti destinate Europei s-a redus cu 51,6%, relatează Agenţia de presă UNIAN.


Amintim că, în luna octombrie, ministrul rus al energiei Aleksandr Novak anunţa că una dintre condiţiile livrărilor viitoare de gaze ruseşti în Ucraina este achitarea datoriei faţă de concernul rus Gazprom şi plata în avans pentru viitoarele livrări de gaze. Ca urmare, Federaţia Rusă a redus cerinţele privind achitarea primei tranşe de 2 miliarde de dolari în contul datoriei acumulate de Ucraina pentru livrările de gaze ruseşti, iar Ucraina a redus de la 5 miliarde de metri cubi de gaze la 4 miliarde de metri cubi de gaze cererea pentru livrările viitoare de gaze naturale ruseşti.
Datoria Ucrainei faţă de concernul rus Gazprom este de 5,3 miliarde de dolari.

Comentarii