22.10.2014 11:35

UCRAINA CONTINUĂ SĂ NEGOCIEZE CU UE, PRIVIND LIVRAREA GAZELOR

Negocierile desfășurate ieri dintre Rusia, Ucraina și UE legate de livrarea de gaze rusești și datoria Kievului față de Gazprom s-au încheiat fără succes. Dialogul urmează să continue miercurea viitoare, la Bruxelles, anunţă Agerpres.

Negocierile pe tema gazelor între Rusia şi Ucraina nu au ajuns la niciun rezultat deocamdată. Aceasta deși, au fost făcute progrese importante, a declarat comisarul UE al Energiei, Günther Oettinger, după întrevederea cu reprezentanţii Ucrainei şi Rusiei, Iuri Prodan şi Aleksandr Nowak la Bruxelles.

Totodată, acesta speră să se ajungă la un acord săptămâna următoare. Pe de altă parte, cancelarul Germaniei, Angela Merkel a menționat că aliaţii Ucrainei trebuie să ajute această ţară să plătească restanţele la gaze Federației Ruse, pentru găsirea unei soluţii care să permită stabilizarea aprovizionării cu gaze iarna aceasta.

Anterior, Ucraina a cerut UE un împrumut suplimentar în valoare de 2 miliarde de euro, sumă revendicată de Rusia până la sfârşitul lunii octombrie pentru reluarea livrărilor de gaze suspendate în iunie.

De cealaltă parte, presa rusă scrie că Gazprom refuză să vândă gaz prin intermediarii europeni și nici nu vrea să ia în calcul compensarea datoriilor Ucrainei prin taxele pentru tranzitul gazelor spre Europa.

Menționăm că autorităţile de la Kiev şi Moscova discută, cu ajutorul UE, un acord interimar care prevede plata de către Ucraina a unor facturi restante de 3,1 miliarde de dolari grupului rus Gazprom, din care 2 miliarde ar urma să fie achitate până la sfârşitul lunii octombrie.

Comentarii