11.11.2016 09:15

S-a redus numărul cardurilor bancare în circulaţie în Moldova

Numărul cardurilor bancare aflate în circulaţie în Republica Moldova s-a redus pe parcursul anului cu 42 de mii, constituind la 1 octombrie 1,469 milioane.

Potrivit datelor Băncii Naţionale, în trimestrul al treilea (iulie-septembrie) au fost eliberate 133,3 mii de carduri, aproape de două ori mai puţine decît în perioada similară a anului 2015. Numărul cardurilor retrase din circulaţie s-a redus de la 112,8 mii pînă la 63,8 mii.

Pe parcursul a trei luni au fost efectuate peste 8,09 milioane de operaţiuni cu folosirea cardurilor bancare eliberate în Moldova. Ca şi mai înainte, cardurile sînt folosite cel mai des pentru retragerea banilor – 5,44 mil. operaţiuni, în sumă de 9,305 mld. lei. În acelaşi timp, numărul operaţiunilor pentru plăţile fără numerar a crescut de la 1,59 mil. pînă la 2,6 mil., iar suma acestora a crescut de la 506,4 mil. pînă la 796,5 mil. lei.

Peste 1,07 mil. (+301,4 mii) de operaţiuni au fost efectuate cu cardurile moldoveneşti peste hotare. Dintre acestea, 1,02 mil. operaţiuni vizează plăţile fără numerar (887,9 mil. lei), iar 50,2 mii de operaţiuni au fost efectuate pentru retragerea banilor în numerar (163,7 mil. lei).

Numărul operaţiunilor în Moldova cu cardurile emise peste hotare a crescut de la 642,9 mii pînă la 1,02 mil. Cu ajutorul acestora au fost retrase 987,6 mil. lei şi au fost efectuate plăţi fără numerar în sumă de 602,9 mil. lei.

Numărul terminalelor POS în RM a crescut de la 12 563 pînă la 14 585, iar numărul bancomatelor s-a redus de la 1 128 pînă la 1 032.

SURSA

Comentarii