19.06.2014 13:05

VALOAREA PRODUSULUI INTERN BRUT

Valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard în 2013 a variat între statele membre, între 49% și 138% din media UE, arată datele Oficiului European de Statistică Eurostat. Consumul individual efectiv este un indicator al nivelului de bunăstare materială a gospodăriilor. Astfel, conform sursei citate, cea mai prosperă țară membră a UE a fost anul trecut Luxemburg, unde valoarea PIBului pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumparare a fost de peste două ori și jumătate mai mare, decât media pe Europa, adică de 264%, urmată de Austria, Danemarca, Germania, Belgia și Franța, țări în care PIBul pe cap de locuitor, exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard a depășit media din UE.
Italia, Spania, Malta Cipru, se situează ușor sub media din UE. Totul îl încheie România, cu 54% din media Uniunii Europene și și Bulgaria, unde valoarea PIBului pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard fost la 47% din media UE, pentru anul 2013 ,arată datele Eurostat.
Și la nivelul consumului individual efectiv (AIC) pe cap de locuitor, exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard, Bulgaria și România au fost, în 2013, sub media din Uniunea Europeană. Consumul individual efectiv, reflectă bunăstarea unui cetăţean dintr-o anumită ţară.

Comentarii