27.02.2015 09:50

Vom avea o infrastructură FEROVIARĂ renovată! Parlamentul a ratificat Acordul de împrumut de la BERD

Parlamentul a ratificat astăzi, în a doua lectură, Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și BERD, care prevede reabilitarea infrastructurii feroviare și achiziția locomotivelor noi.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare urmează să acorde Guvernului un împrumut în valoare de 52,5 milioane de euro. Banii vor fi direcționați spre reabilitarea infrastructurii feroviare, precum și pentru achiziționarea a 10 locomotive noi multifuncționale. BERD va acorda creditul nominalizat în două tranşe.

Prima tranşă, în valoare de 25 de milioane de euro, va fi pentru achiziţionarea locomotivelor, iar cea de-a doua tranşă, în valoare de 27,5 de milioane de euro, va fi utilizată pentru restabilirea infrastructurii feroviare. De asemenea, proiectul va beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare de 1,75 de milioane de euro din fondurile proprii ale BERD. Banii sînt alocaţi pe un termen de 15 ani, cu o perioadă de graţie de 3 ani şi o rată a dobînzii de pînă la 2 la sută anual.

Comentarii