13.07.2015 14:18

Acţiunile europene cresc puternic după acordul pentru Grecia

Decizii luate în legătură cu Grecia deja au impact răsunător pe piața bursieră. Acţiunile marilor companii europene au început să crească vertiginos după ce a fost încheiat acordul dintre liderii zonei euro şi reprezentanţii Greciei, privind negocierea unui al treilea program de susţinere financiară pentru statul elen aflat în pragul falimentului.

Reacțiile pieței la înțelegerea autorităților elene cu oficialii europeni nu se lasă întârziate. Indicele Stoxx Europe 600 este în urcare cu 1,1%, toate componentele industriale ale acestui având o evoluţie pozitivă.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt este în urcare cu 1,25%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,7%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,7%.
Indicele IBEX al bursei din Madrid este în creştere cu 1,3%, iar FTSE MIB al bursei din Milano cu 0,7%, transmite Mediafax.

Totodată, și moneda europeană a înregistrat o evoluţie mixtă. În urma acordului Greciei cu liderii zonei euro, Euro a avut o creşterea iniţială trecând pe scădere. Astfel, valuta europeană este în declin cu 0,67%, la 1,1147 dolari pe unitate.

Comentarii