25.06.2015 14:35

Cum rezolvă Suedia problema CERȘETORIEI

Suedia nu va interzice cerşetoria dar va introduce un pachet de măsuri menit să limiteze numărul imigranţilor vulnerabili veniţi din UE, în special din România, pentru a cerşi pe străzile oraşelor suedeze.

Ministrul suedez al Justiţiei şi Imigraţiei, Morgan Johansson, a anunţat miercuri că Guvernul analizează o nouă lege care să le interzică oamenilor să profite de cerşetori, similară legislaţiei menite să pedepsească proxenetismul.
El a exclus o interdicţie mai generală care să împiedice persoanele vulnerabile să ceară bani pe străzile din Suedia, dar a adăugat că sunt trei lucruri pe care Guvernul nu este pregătit să le accepte: "Dacă oamenii care cerşesc sunt folosiţi sau exploataţi, dacă apar spontan sute de tabere pe domeniul public, privat sau municipal şi dacă cei care cerşesc sunt hărţuiţi sau agresaţi".


Regner a declarat că România, de unde vin majoritatea cerşetorilor, ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru numărul mare de imigranţi din ţările scandinave, informează Mediafax.ro. Opoziţia de centru-dreapta a cerut anterior Guvernului să interzică cerşetoria pe străzile din Suedia şi să ofere municipalităţilor dreptul de a evacua taberele în care s-au instalat mii de imigranţi europeni. Suedia s-a confruntat cu o creştere a numărului de cerşetori în ultimii ani, un studiu din aprilie sugerând că aproximativ 4.000 de persoane vulnerabile din UE locuiesc în prezent în această ţară, iar multe dintre ele dorm pe străzi.

Comentarii