27.09.2016 13:35

Internetul, principalul mijloc de informare în caz de cutremur. Anunţul INFP

Un cutremur cu magnitudinea de 5.3 pe scara Richter a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă în Republica Moldova.

Informații despre acesta au circulat mai mult prin intermediul rețelelor de socializare în condiţiile în care Institutul Naţional de Cer­cetare-Dezvoltare pentru Fizică a Pământului (INFP) a reuşit să transmită doar mesajele auto­mate pe Twitter şi Facebook, sistemul fiind blocat de numărul record de accesări ale site-ului la scurt timp după declanşarea seismului.

"Am avut circa 80.000 de accesări în câteva secunde şi ne-au blocat atât pa­gina de internet, cât şi baza de date – atunci când au accesat anumite elemente de pe site. Astfel, au reuşit să se transmită doar câteva mesaje – cel către Twitter, iar restul nu s-au mai trimis. Către autorităţi am trimis alerta pe fax pentru că există un ordin care reglementează metoda prin care trebuie să transmitem informaţiile către instituţiile statului“, a declarat pentru ZF, Constantin Ionescu, directorul INFP.

Sistemul Institului de Fizică a Pământului a fost dezvoltat în urmă cu aproape 4 ani și prevedere trimiterea de notificări automat către autorități și populație în momentul producerii unui seism. Sistemul postează mesaje pe site-ul INFP şi pe reţelele de socializare, Twitter, Facebook, şi transmite de asemenea SMS-uri şi e-mailuri către autorităţi, scrie b1.ro.

Cutremurul din noaptea de 23 către 24 septembrie a avut loc la ora 2 şi 11 minute şi 16 secunde, iar mesajul INFP a fost postat pe Twitter la ora 02:12, la mai puţin de un minut după producerea acestuia – circa 45 de secunde. După acest moment, din cauza blocării sistemului, informațiile au circulat cu precădere în mediul online.

"Utilizatorii nu mai au nevoie să aştepte canalele clasice de informare pentru a le prezintă informaţiile care îi interesează în formate clasice, ci pot să le ofere şi să le primească aproape în timp real prin reţele ca Twitter şi Facebook. Mai mult, acestea au şi mecanisme prin care pot facilita răspândirea mesajului către mai mulţi utilizatori decât cei vizaţi iniţial, cres­când ast­fel aria de aco­perire a mesajelor“, a menţionat Io­nuţ Oprea, ma­na­ger al agenţiei de mar­keting în social media Stan­dout, al servi­ciului de analytics Facebrands şi pre­şedinte al IAB România.

Reţelele sociale nu înlocuiesc canalele clasice, ci pe de o parte le completează, iar pe de altă parte ajută utilizatorii să navigheze pe baza propriilor preferinţe şi pe baza celor exprimate de prieteni prin conţinutul canalelor clasice“, a adăugat el.

Rețelele de socializare precum Twitter sau Facebook au o infrastructură IT care le permite să aibă simultan milioane de utilizator conectați, ceea ce este complet diferit de instituțiile publice care nu au sistem pregătite să accepte un număr mai mare de 100.000 de utilizatori.

SURSA

Comentarii