22.11.2016 13:05

Preţurile petrolului au atins cele mai ridicate niveluri din octombrie

Preţurile petrolului au atins marţi cele mai ridicate niveluri din octombrie, investitorii anticipând că statele OPEC vor ajunge la un acord pentru reducerea producţiei la reuniunea de la sfârşitul acestei luni, dar analiştii avertizează că un eşec ar conduce la agravarea ofertei excedentare din piaţă, relatează Reuters.

Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la Londra, a urcat cu 1,5%, la 49,63 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel de după 31 octombrie, avansul fiind limitat ulterior la 0,65%, la 49,22 dolari pe baril.

Preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, este în urcare cu 0,73%, la 48,59 dolari pe baril.

Statele OPEC şi Rusia încearcă să ajungă la un acord până pe 30 noiembrie pentru coordonarea reducerii producţiei la un nivel apropiat de cererea de pe piaţa mondială.

„Pe măsură ce investitorii devin mai optimişti în legătură cu şansele acordului OPEC pentru reducerea livrărilor, preţurile ar trebui să continue să crească”, potrivit unei analize băncii ANZ.

Cel mai mare producător de petrol din cadrul OPEC, Arabia Saudită, vrea reducerea producţiei, iar conducerea OPEC este conştientă de riscurile implicate de eşecul acordului, se arată între-o notă a RBC Capital Markets adresată clienţilor.

„O nouă scădere a preţurilor petrolului ar putea agrava deficitul bugetar al Arabiei Saudite, punând în pericol iniţiative majore, cum este oferta publică iniţială a Aramco, amplificând perspectiva de creştere a costurilor de împrumut”, potrivit notei.

Analiştii băncii Goldman Sachs cred la rândul loc că şansele reducerii producţiei OPEC au crescut, întrucât producătorii trebuie să reacţioneze la erodarea fundamentelor cererii şi ofertei.

SURSA

Comentarii