15.07.2015 08:21

Tsipras: "Îmi asum responsabilitatea unui text semnat pentru a evita dezastrul"

Zi lungă pentru greci. Păna la finalul acestei zile, executivul trebuie să treacă prin parlament o serie de măsuri nepopulare, de care însă depinde încheierea unui nou acord de imprumut. Aseară, într-un interviu acordat televiziunii elene de stat, premierul Alexis Tsipras a declarat că își asumă responsabilitatea pentru acordul semnat la Bruxelles, deși nu crede în el. ”Am acceptat condițiile pentru a evita un dezastru a spus Tsipras”.

”Îmi asum responsabilitatea pentru orice greșeală comisă, îmi asum responsabilitatea pentru un text în care eu nu cred dar l-am semnat pentru a evita dezastrul țării și sunt obligat să-l implementez", a declarat Tsipras într-un interviu la televiziunea publică elenă, în ajunul unui vot crucial în parlament asupra unui nou acord de imprumut.

Tsipras a explicat de asemenea că s-a luptat pentru a nu fi tăiate salariile și pensiile, adăugând că ajustarea fiscală convenită în acord este mai blândă decât ajustările convenite în trecut, notează agerpres.ro Printre altele, el a sugerat că băncile din țară, închise din 29 iunie, ar putea rămâne închise încă cel puțin o lună.

Alexis Tsipras s-a straduit sa explice poporului de ce a acceptat masurile dure de austeritate solicitate de europeni in schimbul unui nou program de salvare pentru Grecia: "Am avut doua optiuni pe masa: un acord incheiat in anumite conditi sau falimentul si iesirea din Zona Euro. Una dintre cele mai controversate prevederi ale acordului presupune vanzarea in masa a unor companii de stat dar si a unor proprietati imobiliare detinute de guvernul elen. Ideea fondului de 50 de miliarde de euro nu este noua.

Grecii au promis si in 2011 ca in 5 ani vor incasa din privatizari 50 de miliarde. In realitate au obtinut mai putin de 5. Acum, Executivul elen ar putea vinde la rândul său o parte din insulele pe care le deține pentru a strânge suma de 50 miliarde de euro în vederea achitării datoriilor către creditorii internaționali, scrie BusinessInsider. Grecia are între 1.200 si 6.000 de insule, potrivit diferitelor estimări, dar nu se știe exact câte sunt deținute de autoritățile elene.

Comentarii